Deocamdată, venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal are un statut special în Codul fiscal, fiind tratat distinct în capitolul 8^1. Pentru acest tip de venit nu sunt trimiteri exprese nici pentru Legea nr. 263/2010, nici pentru Legea nr. 95/2006. Există o categorie aparte de persoane care nu au venituri regulate, dar au avut tranzacţii imobiliare, care au fost impuse de CNAS Ilfov în 2014. Legalitatea acestor impuneri ale CNAS Ilfov are la bază Decizia nr. 10/2014 a Camerei de Conturi a judeţului Ilfov (art. 14, alin. 2). Ambele acţiuni sunt un abuz în serviciu, cu conotaţii penale, nici CNAS Ilfov, nici Camera de Conturi Ilfov nu au competenţă să emită astfel de decizii.

Este cazul să amintim lipsa de competenţă funcţională a Casei de Asigurări de Sănătate Ilfov în stabilirea creanţei fiscale deoarece prevederile art. V alin. (3), prin coroborare cu alin. (1) şi (3) din OUG nr. 125/2011, arată că, după 1 iulie 2012, competenţa determinării acestor creanţe aparţine ANAF şi pentru creanţele anterioare datei de 01 iulie 2012. În acelaşi sens instanţa, s-a pronunţat în sentinţa nr. 4444/2014 din dosarul nr. 1745/3/2013 la Tribunalul Bucureşti.

Decizia nr. 10/2014 a Camerei de Conturi Ilfov (art. 14, alin. 2) include în “alte venituri supuse impozitului pe venit” şi tranzacţiile imobiliare din patrimoniul personal, decizie ce este preluată de CNAS Ilfov pentru a explica alin. 3 din art. 215 din Legea nr. 95/2006. Curtea de Conturi, precum şi Camera de Conturi Ilfov nu se pot substitui ANAF să emită decizii fiscale interpretative şi nici nu pot interpreta norme de tehnică legislativă pentru elaborarea de acte normative prevăzute de Legea nr. 24/2000, pentru care Legea nr. 94/1992 nu a delegat aceste răspunderi.

Este de notat acţiunea ANAF, care a emis adresa nr. 1887560/2013, în care se antamează două probleme de actualitate, arătându-se expresis verbis următoarele:
1. Persoanele fizice care obţin venituri din livrarea de bunuri imobile nu obţin venituri din activităţi independente, impozitul pe venit fiind cel de la prevederile art. 77^1 şi următoarele din Codul fiscal.
2. Veniturile realizate din livrarea de bunuri imobile nu se regăsesc în categoria veniturilor pentru care se datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate sau contribuţie la fondul naţional de pensii.
 

 
Legea nr. 263/2010 şi Legea nr. 95/2006 au prevederi specifice cu privire la modul în care se contribuie la fondul de pensii sau sănătate şi au o trimitere directă în Codul fiscal la Titlul IX^2: Contribuţii sociale obligatorii.

În temeiul sentinţei civile nr. 835/08.02.2012 a Curții de Apel Bucureşti, publicată în M. Of. nr. 243/2014, au fost anulate în parte dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2007 (modificat prin Ordinul nr. 509/2008), în privinţa posibilităţii organului competent al CNAS de a emite decizii de impunere. Rezultă că nici CNAS Ilfov nu poate emite decizii de impunere.

În altă ordine de idei, în mod cert, atât cât arată art. 296^22 din Codul fiscal, modul de calcul al sintagmei “alte venituri supuse impozitului pe venit”, conform art. 257 lit. f) din Legea nr. 95/2006, este nelegal dacă este aplicat tranzacţiilor imobiliare. Această gândire a fost mereu luată în calcul la toate legile cu privire la domeniul imobiliar, având o adresare bazată pe tehnica legislativă. Aplicând 5,5% CASS la venituri fără a permite deducerea cheltuielilor ar încălca art. 16 şi art. 56 alin. 2 din Constituţie. Ca expert, consider că Fiscalitatea ar trebui să fie o ştiinţă exactă cu trimiteri specifice la categoriile de venituri structurate precis, cu trimiteri care să concorde, conform art. 41 Cod fiscal:
ART. 41 Categorii de venituri supuse impozitului pe venit
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:
a) venituri din activităţi independente, definite conform art. 46;
b) venituri din salarii, definite conform art. 55;
c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 61;
d) venituri din investiţii, definite conform art. 65;
e) venituri din pensii, definite conform art. 68;
f) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 71;
g) venituri din premii şi din jocuri de noroc, definite conform art. 75;
h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare, definite conform art. 77^1;
i) venituri din alte surse, definite conform art. 78 şi art. 79^1.

Art. 257 alin. 2 oglindeşte art. 41 din Codul fiscal, dar ar trebui să fie şi precis în ceea ce priveşte trimiterile la Codul fiscal, respectiv să concorde cu aceste trimiteri:
Lit. b) din art. 41 este lit. a) din art. 257 alin. (2) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
Lit. a) din art. 41 este lit. b) din art. 257 alin. (2);
 Lit. f) din art. 41 este lit. c) din art. 257 alin. (2);
Lit. d) nu are corespondent în art. 41;
Lit. c), d) şi i) din art. 41 este lit. e) din art. 257 alin. (2);
Lit. e) din art. 41 este litera f) din art. 257 alin. (2) veniturilor realizate din pensii;
Lit. g) şi h) nu au corespondent în art. 257 alin. (2).

Cap. 8^1 din Codul fiscal tratează veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, care sunt tranzacţii civile şi reprezintă o categorie substanţială de venituri, care, de regulă, nu este trecută la categoria altele, fiind o categorie separată de sine stătătoare de venituri, diferită de categoria Cap. 9: Venituri din alte surse, care, la alin. 2, explică că venituri din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 41 lit. a)-h), altele decât veniturile neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu, precum şi cele enumerate prin normele metodologice elaborate în aplicarea prezentului articol. Tocmai că iese din parametrii de norme de tehnică legislativă pentru elaborarea de acte normative prevăzute de Legea nr. 24/2000. Profesional, nu pot să accept includerea unei categorii importante de venituri la alte surse de venituri.

Legea nr. 95/2006, la art. 211 alin. 1, prevede că „sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară.”

O condiţie din lege este încheierea unui contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate. În general, termenul de asigurare înseamnă o poliţă cu plată în timp care să te asigure pentru cazul în care te îmbolnăveşti şi ai nevoie de servicii medicale. Prevederile alin. (11): ”Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare”, reprezintă un avantaj pentru cel care nu este asigurat, dar îşi plăteşte restanţele. În alte sisteme de contribuţii pentru sănătate, acest privilegiu nu există şi persoanele neasigurate sunt obligate să-şi plătească întregul cost al serviciilor medicale.

De lege lata, impunerea pentru contribuţii la sistemul naţional de sănătate se face în temeiul art. 29621 Cod fiscal, în litera căruia:
(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, după caz:
a) întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale;
b) membrii întreprinderii familiale;
c) persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice;
d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;
e) persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă;
f) persoanele care realizează venituri, în regim de reţinere la sursă a impozitului, din activităţi de natura celor prevăzute la art. 52 alin. (1), precum şi cele care realizează venituri din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e);
g) persoanele care realizează venituri din activităţile agricole prevăzute la art. 71 alin. (1);
h) persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 71 alin. (2) şi (5);
i) persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor.

Persoanele fizice care obțin venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal nu realizează venituri din activităţi independente şi nu figurează ca persoane care au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, pentru acele venituri, dar, dacă nu au alte venituri decât cele din tranzacţii imobiliare, au obligaţia unei plăţi pentru asigurare şi se încadreză în obligaţia dată de art. 211 din Legea nr. 95/2006 „sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară.” LEGEA nr. 95/2006 nu prevedea CASS la tranzacţiile imobiliare, nimeni, până în 2014, nu a impus aceste tranzacţii şi aplicarea acestei impuneri este atât neclară, cât şi ilegală. Astăzi, tranzacţiile imobiliare nu au obligativitatea plăţii CASS, efectele fiind preluate de Codul fiscal în art. 296^21, ANAF, autoritatea care are responsabilitatea colectării, prin Serviciul de Metodologie, spunând foarte clar acest lucru. În acest sens sunt şi prevederile pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate privind persoanele care realizează alte venituri, precum şi persoanele care nu realizează venituri, de la art. 296^27, art. 296^29, ^30 şi ^31, în ceea ce priveşte baza de calcul şi plata contribuţiei.

Aceste persoane pot să-şi plătească contribuţia la pensie conform art. 6 alin. 2 din Legea nr. 263/2010: ”Se poate asigura în sistemul public de pensii, … şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat”.

Din punct de vedere tehnic, activităţile ce intră în vânzarea imobilelor sunt: dezvoltarea (promovarea) imobiliară, cod CAEN 4110, care poate fi efectuată atât de o persoană fizică, cât şi de una juridică. Lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale sunt clasificate cu cod CAEN 4112 şi necesită autorizări de construire. În cazul vânzării de imobile din patrimoniul personal nu este necesară obținerea unor autorizări, care oricum nu se pot obţine, fiind restrictive şi necesitând pregătire profesională specială. Chiar dacă o persoană fizică obţine o autorizaţie de construire, construieşte un imobil, el o poate face legal fără să se înregistreze ca PFA sau să obţină alte autorizări profesionale, precum cea de agent imobiliar pentru a vinde imobilul sau inginer constructor ca să construiască imobilul. Activitatea de construire a unui imobil se autorizează, plătindu-se taxele aferente. Prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 44/2008 sunt valabile numai pentru persoanele fizice autorizate nu şi pentru persoanele fizice înregistrate ca plătitoare de TVA:
Art. 6. alin. (1): Orice activitate economică, desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, trebuie să fie înregistrată şi autorizată, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Din parcurgerea exigențelor indicate de art. 8. alin. (1) din OUG nr. 44/2008 rezultă clar că persoanele fizice care obțin venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal nu pot fi calificate în sensul unor persoane fizice autorizate şi, de aceea, nu pot fi calificate ca şi contribuabili la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate.

Comentariile la adresa ANAF sunt însă departe de a fi perfecte pentru că LEGEA este încă imperfectă. Ea trebuie să analizeze definiţia patrimoniului personal şi a celui de afectaţiune (comercial) al persoanei fizice definit încă sumar de legislaţie şi necorelat corespunzător între OUG nr. 44/2008 şi Codul fiscal. Persoana fizică cu activităţi imobiliare se înregistrează fiscal ca plătitoare de TVA (acţiune incomplet descrisă de Codul fiscal sau lege), efectuând o activitate caracterizată ca economică din punct de vedere al TVA, dar efectuată din patrimoniul personal neîncadrat ca economic, respectiv al unei activităţi independente. Activitatea economică implică un profit impozabil cu 16%, nu un venit impozabil cu 3%.